SINDICATUL NATIONAL MASS-MEDIA

Friday, 10 April 2020 11:29

COMUNICAT PRIVIND MODIFICAREA ORDONANTEI MILITARE NR.8

 

COMUNICAT

 

 

Federația Națională a Lucrătorilor federație care are membri pe lângă alte categorii profesionale și producători agricoli precum și crescători de animale și Sindicatul Producătorilor Agricoli Olt au solicitat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale modificarea sau clarificarea Art.3 din Ordonanța militară nr. 8/2020 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 301 din 10 aprilie 2020 . Potrivit textului din Ordonanța de Urgență ” Piețele agroalimentare rămân deschise pe toată perioada stării de urgență, pentru agricultorii care prezintă certificat de producător agricol”, de asemenea potrivit alin.2 deplasarea producătorilor agricoli de la locul de producție la locul de comercializare, respectiv piața agro alimentară precum și accesul în interiorul acesteia, pe baza unei declarații pe propria răspundere și a certificatului de producător .își exprimă indignarea și dezamăgirea față de măsurile adoptate de Guvernul României în contextul stării de urgență generate de pandemia COVID-19.

Fiind o greșeală impardonabilă în textul Ordonanței Militare nr. 8, am solicitat modificarea sau clarificarea Ordonanței Militare nr.8 în sensul că producătorii agricoli dețin atestat de producător în conformitate cu dispozițiile Legii 145/2014, atestatul de producător și numai în baza acestuia producătorii agricoli pot avea acces în spațiile de vânzare distincte și semnalizate corespunzător. Totodată vă solicităm să aveți în vedere și faptul că mare parte din producătorii agricoli ca urmare a accesării de fonduri europene sunt deținători de PFA-uri, II-uri sau IF-uri prin intermediul cărora își comercializează producția agricolă în piețele agro alimentare, aceștia nefiind samsari fiind producători agricoli care plătesc taxe și impozite la stat. Pentru producătorii agricoli deținători de PFA-uri, II-uri, IF-uri, vă solicităm să aveți în vederea codurile CAEN principale, ca de exemplu cod CAEN 0113 (Cultivarea legumelor și a pepenilor a rădăcinoaselor și tuberculilor), cod CAEN pe care îl dețin marea majoritatea a PFA-urilor, II-urilor, IF-urilor, care cultivă și comercializează legume, dar trebuie să țineți cont și de crescătorii de animale precum și celelalte categorii de producători agricoli deținători de PFA, II, IF.

Așteptăm ca Ministerul agriculturii și Dezvoltării rurale să constituie grupul de lucru format din: reprezentanți ai ministerului, ai producătorilor agricoli și crescătorilor de animale, ai sectorului comercial, ai mediului de afaceri din industria alimentară,  dar și ai reprezentanților lucrătorilor din aceste domenii. Obiectivul acestui grup de lucru ar fi acela de a definitiva un pachet de măsuri concrete care să sprijine producătorii agricoli, crescătorii de animale dar și industria alimentară, pentru a continua să producă și în special pentru a-și putea desface produsele la prețuri rezonabile, pentru producători dar și pentru populație.

Grupul de lucru astfel constituit ar putea fi implicat în monitorizarea și evaluarea condițiilor de furnizare a mărfurilor în sectoarele agroalimentare și de vânzare cu amănuntul, în contextul pandemiei de COVID-19, contribuind astfel pozitiv la găsirea celor mai corecte soluții la provocările identificate în mod direct, atât în scop preventiv, cât și  corectiv. Se vizează astfel menținerea sau restabilirea condițiilor normale de aprovizionare. De asemenea, grupul de lucru ar trebui să aibă ca sarcină monitorizarea funcționării lanțului de aprovizionare cu alimente, pentru a asigura o monitorizare eficientă a evoluției situației economice a companiilor din sector.

Trebuie evitate pierderile de producție care survin în special ca urmare a faptului că nu mai pot accesa clasicele canale pentru a-și comercializa toată producția obținută, totodată vremea capricioasă din această perioadă amplifică efectele negative resimțite de producătorii agricoli.

Pentru a-și putea asigura traiul de subzistență o parte din producători deținători de PFA-uri, II-uri, IF-uri, au ales și aleg în continuare ”șomajul tehnic”, însă este vital ca sectorul agricol să continue să funcționeze pentru a limita efectele pandemiei asupra economiei.

În consecință, din punctul nostru de vedere ar trebui luate măsuri de urgență pentru a sprijini producătorii agricoli dar și crescătorii de animale pentru a continua să funcționeze la parametrii normali, în special având în vedere fracturarea lanțurilor de aprovizionare pentru produsele din import, una dintre măsurile urgente care trebuie luate fiind modificarea sau clarificarea Ordonanței Militare nr.8, pe lângă alte măsuri urgente .

 

Cu stimă,

 

        PREȘEDINTE FNL,                                                                         PREȘEDINTE SPA OLT,

 

           Horațiu Raicu                                                                                          Păunel Ion

 

 

 

Read 965888 times

143198 comments

Login to post comments
© 2024 FEDERATIA NATIONALA A LUCRATORILOR